sâmbătă, 26 decembrie 2015

24 DECEMBRIE 2015-STEAUA DE LA RASARIT

CU BUCURIE IN SUFLET POSTEZ IMAGINILE CU ACEASTA STEA DEOARECE DUMNEZEU NE ADUCE AMINTE CE DAR MINUNAT A FĂCUT ÎNTREGII OMENIRI, SPRE MÂNTUIRE!
CRĂCIUN FERICIT ALĂTURI DE CEI DRAGI!
















Odată cu Naşterea lui Hristos, a apărut pe cer o Stea neobişnuit de strălucitoare, care i-a călăuzit pe „Magii de la Răsărit” spre locul unde s-a născut Iisus. Când au ajuns în Ierusalim, steaua călăuzitoare a dispărut. Au fost nevoiţi să caute şi să întrebe: „Unde este regele iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2, 2).
Sfântul Matei a consemnat venirea Magilor de la Răsărit, fără a menţiona numele şi numărul lor. După o tradiţie ar fi fost trei: Melhior, Caspar şi Baltazar. După altă tradiţie ar fi fost patru. Cel de-al patrulea – Artaban - ar fi întârziat să vină la locul de întâlnire, de unde urmau să pornească împreună, călăuziţi de steaua minunată, pe care ei o văzuseră strălucind la Răsărit. A ajuns şi Artaban la Ierusalim, dar mai târziu, după 33 de ani, după un drum lung şi anevoios şi plin de întâmplări urâte.
Acolo L-a întâlnit pe Pruncul născut odinioară în Betleemul Iudeii, acum - bărbat în toată firea, răstignit pe cruce, în agonia morţii.
Cei trei Magi erau iniţiaţi în tainele ştiinţei astronomiei. Puteau interpreta semnele timpului, observând mersul aştrilor cereşti. În întunericul nopţii au văzut o stea luminoasă răsărind, de a cărei strălucire minunată au fost pătrunşi.
Steaua minunată le-a deşteptat acea dorinţă tainică din om, să vadă lumină şi să pornească la drum, în căutarea lui Dumnezeu. Mare le-a fost bucuria, să-L găsească pe Acela, Care a adus pace pe pământ şi în Cer, Care dă fericire şi ocrotire, căci izvorul strălucirii stelei era Împăratul Nou-Născut, Iisus Hristos, „Soarele dreptăţii şi Răsăritul cel de sus”, Care avea să pună în mişcare lumea întreagă.
Cei trei Magi au sosit în Ierusalim, în vremea regelui Irod cel Mare, căutând pe Dumnezeu. Ca să-L cauţi şi să-L afli pe Dumnezeu, ca să descoperi lumina Lui în lume, înseamnă drum lung şi obositor, adesea presărat cu obstacole, cum li s-au întâmplat celor trei Magi din Evanghelie: ”Acolo cum au ajuns, steaua-n nor li s-a ascuns şi le-a fost a se plimba, prin oraş a întreba”: „Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit, steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2, 1-2). „Iar Irod, mare-mpărat , auzind s-a tulburat”, şi cu el „s-a tulburat tot Ierusalimul „ (Matei 2,2-3); „Pe Magi grabnic i-a chemat şi în taină i-a întrebat, ispitindu-i vru setos, ca să afle pe Hristos” (colindul).
Irod i-a încurajat pe Magi, să caute şi să găsească pe Pruncul-Rege al iudeilor căutat de către ei şi, după ce I se vor închina Lui, să vină să-i spună şi lui unde se află Acela, ca să meargă şi el să I se închine. Vorbe mincinoase! căci Irod nu intenţiona nicidecum să se închine Pruncului Iisus. Dimpotrivă! „S-a mâniat şi s-a tulburat, semeţindu-se luptătorul împotriva lui Dumnezeu, a omorî pe Hristos” (vezi Matei 2, 16).
După întâlnirea cu Irod, „au plecat şi iată steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare” (Matei 2,9-10).
Cei trei Magi s-au închinat Pruncului Iisus şi L-au cinstit cu daruri preţioase: aur, tămâie şi smirnă. Închinarea lor şi cinstirea Magilor a fost rugăciune şi proorocie: cu aur L-au cinstit pe Pruncul Iisus ca pe un Împărat, cu tămâie - ca pe Dumnezeu, cu smirnă - ca pe Mântuitorul, smirna prevestind patimile, răstignirea şi moartea lui Hristos. In acest înţeles glăsuiesc multe cântări, din slujbele ortodoxe, legate de Sărbătoarea Naşterii Domnului: „Magii de la Răsărit, arătau prin smirnă moartea, prin aur - puterea împărătească, iar prin tămâie - întâietatea Dumnezeirii” (din Canonul Pavecerniţei din ajunul Crăciunului, Cântarea 5-a , Strofa 6-a). Sau această cântare: „Domnul Iisus născându-Se în Betleemul Iudeii, magii venind de la Răsărit s-au închinat lui Dumnezeu, Celui ce S-a întrupat; şi îndată deschizându-şi visteriile, I-au adus daruri scumpe: aur lămurit, ca unui Împărat al veacurilor; tămâie, ca unui Dumnezeu al tuturor şi ca unui mort de trei zile; şi smirnă, ca Unuia fără de moarte…” (Untrenia Înaintea-Prăznuirii, Stihira de la Stihoavnă, alcătuire a lui Anatolie).
Magii de la Răsărit nu vor fi fost chiar străini de poporul iudeu şi de religia lor.
Sunt consideraţi simboluri, pentru lumea celor trei continente cunoscute în vremea aceea: Asia, Europa şi Africa.
Venirea lor la Betleem, la locul unde S-a născut Hristos, trebuia să fie răspuns la întrebarea, pe care şi-a pus-o Biserica de la începutul ei (secolul I), cu privire la convertirea păgânilor la Hristos şi la condiţiile, ce trebuiau îndeplinite de către aceştia (vezi Faptele Sf. Apostoli, 11 şi 15).
Venirea Magilor la Betleem – la locul Naşterii Domnului Hristos, vrea să mai însemne, că Hristos – Lumina lumii, Răsăritul cel de Sus – S-a arătat tuturor oamenilor spre mântuirea lor, că toate naţiunile sunt chemate să-L primească Mântuitor, Binefăcător şi Izbăvitor şi să se împărtăşească de roadele Întrupării lui Dumnezeu.
Venirea Magilor n-a fost întâmplătoare. Fusese prevăzută mai de demult în planul lui Dumnezeu. Cu ea s-a împlinit proorocia lui Isaia, despre pelerinajul sau convertirea popoarelor păgâne la Hristos, la sfârşitul veacurilor - la plinirea vremii: „Regi vor umbla în lumina Ta şi neamurile întru a Ta strălucire” (Isaia 60,3).
După ce S-au închinat pruncului, Magii nu s-au mai dus la Irod, după cum le fuseseră înţelegerea, ci s-au întors în ţara lor pe alt drum, după cum primiseră „înştiinţare în vis” (Matei 2,12). Au ales altă cale decât cea pe care veniseră, nu atât de frica lui Irod, cât pentru faptul, că vor fi simţit că în viaţa lor s-a schimbat ceva; că nimic nu mai este ca mai înainte. Ori, se ştie: cine a găsit pe Dumnezeu, merge pe drum nou.