marți, 20 mai 2014

LA MULTI ANI DE SF.C-TIN SI ELENA!

Sfântul Constantin cel Mare - Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut sub titulatura de Sfântul Constantin cel Mare, a fost Împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 şi care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, survenită în anul 337. Istoricii bisericeşti Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu afirmă că înainte luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 octombrie 312, contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia 'in hoc signo vinces' (prin acest semn vei învinge). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale simbolul Său, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creştină s-a numit labarum. Victoria miraculoasă a armatei sale s-a datorat ajutorului acordat de către Dumnezeu. Dovada acestei credințe a lui Constantin în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care mărturiseşte că a câştigat lupta 'instinctu divinitatis' (prin inspiraţie divină). Apoi i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creştinilor, el fiind mai înainte, ca şi tatăl său, adept al cultului lui Sol Invictus (Soarele Nebiruit - cult cu origini orientale). În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan (numit atunci Mediolanum), prin care creştinismul devine 'religio licita', adică religie permisă, la fel cu celelalte religii din imperiu. Ia măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creştinismului, îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani şi văduve. Modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul, pedepseşte adulterul. Atribuie Bisericii creştine casele imperiale de judecată (basilikos oikia),care vor purta în continuare numele de basilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică. Împăratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 Duminica drept zi de odihnă în imperiu, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, când soldaţii asistau la slujbe. Încă din anul 317 a început să bată monedă cu monograme creştine. Împăratul şi familia sa au sprijinit repararea bisericilor dar au ajutat şi la construirea altora mai mari şi mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, Împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală - inaugurată la 11 mai 330 - transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol care timp de o mie de ani va fi capitala creştină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcaşuri de cult printre care Biserica Sfinţii Apostoli. Din dorinţa de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie. Sub influenţa sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este 'Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut' (Simbolul Credinţei sau Crezul). Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337 şi a fost înmormântat în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Sfânta Elena s-a născut, cel mai probabil, în Drepanum (numit după aceea Helenopolis) din Golful Nicomidia şi se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară, menţionată de Geoffrey of Monmouth, pretinde că era fiica regelui britan Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britani şi Roma. Monmouth precizează apoi că ea a fost prezentată ca o regină deoarece nu avea fraţi care să moştenească tronul Britaniei.  Constantius Chlorus a divorţat de ea (cca. în anul 292) pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman şi ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezenţă importantă la curtea imperială.

Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta împărăteasă a fost o  creştină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult dintre care menţionăm: Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani, (precum şi alte 18 lăcaşuri de cult). De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim unde aflat, cu osteneală şi rugăciune, crucea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost mai apoi înălţată solemn în văzul poporului creştin de Episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I, la 14 septembrie 326. Sfânta Împărăteasă a trecut la cele veşnice la Roma, în anul 327.

Un comentariu: