miercuri, 12 decembrie 2012

Învăţătorul între oameni


Învăţătorul între oameni

de dr. Octavian Popescu
pentru revista Coltul Profesorului
            M-am întrebat uneori, ca şi dumneavoastră probabil, prin ce anume omul se deosebeşte de toate celelalte fiinţe trăitoare pe Terra. Deosebirea evidentă, acceptată aproape unanim ca axiomatică, este totuşi greu de definit printr-o formulă care să cuprindă strict specificul fiinţei umane.
 Este mult mai uşor să recunoaştem ceea ce ne integrează în lumea vieţuitoarelor. Orice biolog ştie că a fost descifrat complet codul genetic, cod care este universal. Deci acelaşi alfabet folosesc pentru stocarea informaţiei genetice toate fiinţele vii. De la virusuri,bacterii până la oameni, oricât de diferiţi am fi, vorbim aceiaşi limbă, stocăm informaţiile biologice folosind aceleaşi cuvinte de cod. Biologic suntem deci animale, la fel stocăm în arhiva numită genom toate informaţiile biologice care ne definesc ca specie şi individ. Este un adevărat miracol. În minuscula arhivă din celula ou este stocată toată informaţia care defineşte specia respectivă, întreaga ei istorie de la începuturile vieţii pe această planetă, momentele critice în care supravieţuirea îi era condiţionată de găsirea unei soluţii noi, a unor structuri noi fără de care ar fi dispărut, şi toată informaţia necesară reasamblării instrumentelor specifice necesare reconstruirii unui organism similar  cu al părinţilor . Cu fiecare individ toată istoria speciei este arhivată în codul genetic şi decodată pentru a fi reluată de la începuturi pentru edificarea organismului unei noi generaţii. Logica viului este supravieţuirea. Şansa acestei supravieţuiri este memorarea istoriei speciei si repetarea ei cu fiecare individ al fiecărei generaţii. Fiinţele vii includ timpul în structură ca să poată regenera timp pentru supravieţuirea a încă unei generaţii. Istoria este inclusă în structura viului iar structura regenerează istoria asigurând speranţa de viaţă a încă unui individ.
Astfel informaţiile semnificative necesare edificării fiecărui organism sunt preluate din genom, decodate în proteom şi copiate (duplicate) în genom pentru urmaşi. Această legitate a valorificării informaţiilor transmise prin genom este o condiţie necesară şi pentru fiinţa umană. Datorită ei avem şi noi un loc asigurat în existenţa vieţii în acest crâmpei de univers; aparţinem regnului animal. Dar acest fapt nu este suficient pentru ceea ce ne defineşte ca oameni.
Omul este singura vieţuitoare la care setul semnificativ de informaţii, definitoriu pentru specie, se transmite extragenic spre deosebire de toate celelalte vietuitoare de pe Terra la care informatiile caracteristice speciei se transmit numai pe cale genetica (prin genom)
Altfel spus, informaţiile necesare pentru a fi om nu îţi sunt transmise la naştere. Creierului uman, cel mai performant computer existent pe pământ, i se asigură prin legităţile biologice numai informaţiile referitoare la edificarea hard-ului. Softul specific uman, programele care se pot rula pe acest calculator, vor fi introduse după ce informaţiile din genomul speciei au edificat hardul. Fără implementarea unui soft de tip uman, puiul de om nu va ajunge om. Desigur, şi alte vieţuitoare introduc elemente de soft după naşterea sau ieşirea puilor din ou: vulpea îşi învaţă puii să vâneze, prepeliţa cum să se ascundă, etc., dar aceste informaţii nu ajung să se constituie într-un set semnificativ, obligatoriu pentru definirea speciei respective. Tuturor vieţuitoarelor le sunt suficiente informaţiile stocate în genomul celulei ou ca să ajungă la maturitate asemenea părinţilor, numai puiului de om nu.
Un „experiment” spontan al naturii demonstrează acest lucru. Este vorba de cazul copilului care a supravieţuit rătăcit în junglă în India, adoptat de lupi, deci primind un alt soft decât cel uman la „formatarea” creierului său uman. Recuperat ulterior, deşi a făcut obiectul unor eforturi intensive de a fi educat ca om a rămas un animal dresabil dar nu educabil. Vârsta critică după care implementarea softului de tip uman nu mai este posibilă este de trei ani.
Biblia explicitează in acelaşi context in ce constă diferenţa dintre om şi toate celelalte vieţuitoare. „Adam şi femeia lui erau amândoi goi si nu se ruşinau” , deci atinseseră numai stadiul de animal. A fost nevoie de parabola cu pomul interzis şi ispitirea şarpelui: „Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” , ceea ce omul a şi făcut obligându-l pe Dumnezeu să recunoască: „ Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul.”
Creierul uman este cel mai valoros computer existent pe această planetă. Similar cu orice computer, el are un hard pe care se pot rula programe soft. Toate informaţiile pentru hard sunt cuprinse în genomul celulei ou.  Informaţiile sunt dublate prin copiere de fiecare celulă înainte de a se divide şi repartizate celor două celule fiice . Întreaga arhivă informaţională a hardului este deci păstrată in organism pe toată perioada existenţei lui, de la constituirea genomului celulei ou şi până la moarte. Legităţile biologice ale păstrării nealterate ale informaţiei hard, definitorie pentru specia biologică respectivă, sunt aceleaşi pentru toate vieţuitoarele, inclusiv pentru om. Ne deosebim de celelalte vieţuitoare prin softul pe care îl rulăm pe acest computer: conştiinţa de tip uman. Aceasta nu se transmite prin genom, nu ne este dată constituită gata ca sistem şi arhivată, nu ne-o livrează nimeni gata de folosire. Fiecare din noi, o adună si o structurează tot timpul vieţii prin schimb de informaţii soft interumane, informaţii care circulă pe căi extragenice, nu modifică informaţiile hard ale genomului. Este opera individuală a creării in timp a propriei personalităţi. În acest context trebuie înţeles şi definit rolul social al învăţătorului în sens larg. Medicul este specialistul care operează pe informaţiile „hard”, învăţătorul are domeniul operaţional in sistemul informaţiilor „soft”.
Diferite sisteme filozofice sau culturale au remarcat natura duală a informaţiilor definitorii pentru fiinţa umană. Grecii distingeau între „ursită” şi „destin”; „karma” a fost  conceptul care recunoştea natura predeterminată a informaţiilor „hard” moştenite prin genom.
În ce constă avantajul fiinţei umane care şi-a constituit un sistem informaţional extragenic, semnificativ şi definitoriu pentru o nouă calitate, acea de „om”, distinctă faţă de toate celelalte vieţuitoare?
Pentru fiecare populaţie biologică există un fel de bancă de informaţii definitorii ale speciei respective. Această bancă se numeşte fondul genic al speciei. Fiecare individ împrumută de la această bancă un set complet de gene care constituie genomul celulei ou. Acest împrumut de informaţii „hard” îi asigură şansa existenţei ca individ biologic distinct. Individul îşi protejează setul de informaţii personale din genom (denumit de biologi „self”) eliminând toate informaţiile străine (nonself) concurente in limitele existenţei sale in spaţiu şi timp. Un veritabil principiu exclusivist cu putere de lege: nu pot exista in limitele aceluiaşi individ biologic două informaţii self fără reacţie de respingere reciprocă (gazdă contra grefă, grefă contra gazdă, etc.)
Împrumutul informaţional se restituie fondului genic numai sub formă de urmaşi. Setul personal moare odată cu individul, deci este trecut la pierderi în economia fondului genic. Relaţia este aritmetică.
            Informaţiile extragenice încep cu prima mângâiere a mamei, se constituie in sistem la definirea personalităţii şi achiziţionarea lor nu se termină tot timpul vieţii. Omul a avut abilitatea să utilizeze pentru acest tip de informaţii soft „ memorii externe” începând cu desenele rupestre, inventând scrisul, tiparul şi ajungând în zilele noastre la cele mai sofisticate posibilităţi de stocare a datelor în softul calculatoarelor. Pool-ul acestor informaţii extragenice banca de informaţii soft a omenirii, este practic constituită din tot ce au gândit şi creat oamenii de-a lungul istoriei lor. Informaţiile extragenice (soft) ale culturii umane, odată intrate în fondul comun al omenirii, nu mor odată cu creatorul lor, se tezaurizează într-un sistem care se autoremodelează continuu. Creşterea este de tip geometric, istoria se proiectează in prezent, noi suntem contemporani cu toţi gânditorii şi creatorii din toate timpurile, putem intra în comunicare cu Thales, Pitagora, Platon, putem cunoaşte brahmanismul, budismul, filozofia Tao, renaşterea, creştinismul, cu orice gânditor sau creator care a lăsat o urmă, o mărturie a existenţei sale. Această bancă de informaţii extragenice este cu adevărat semnificativă. Posibilitatea accesării ei justifică caracteristica  distinctivă, semnificativă a definirii omului ca fiinţă care ajunge om după naştere, prin structurarea  personalităţii şi  conştiinţei de tip uman prin accesarea şi integrarea unor informaţii  extragenice tezaurizate de omenire. De fapt, fiecare nou născut începe urcuşul pe acest munte numit istoria omenirii, căutând să ajungă cât mai sus, adică cât mai aproape de prezent şi dacă se poate un pas în viitor printr-un act creator, adică să fie cât mai om.
            Fiecare din noi, în meseria de om, are alt drum în alt timp şi de aceea suntem unici şi irepetabili.
            Cu toate acestea în domeniul structurării informaţiilor extragenice nu este obligatoriu principiul exclusivist. Informaţiile străine („nonself”) nu se exclud din structura în formare ci se utilizează la restructurări proprii. Acesta este însuşi sensul comunicării interumane. O comunicare ce nu aduce nimic nou, nu schimbă nimic, nu este comunicare. Comunicarea este reciproc formativă.
            Lupta de a exclude informaţiile străine, intoleranţa, este semn de primitivism, de degradare a calităţii de om. A generat, din păcate, la nivel  istoric, perioade întunecate şi războaie.
            Din fericire, omul a descoperit şi empatia care este la jumătatea distanţei dintre toleranţă şi iubire.
            Ce este „învăţătorul”? Care este rolul lui între oameni? Ar fi mult spus că este un formator de conştiinţe umane. Nu ştiu nici dacă ar fi bine să se utilizeze nişte matriţe de vreme ce personalitatea umană se autoasamblează prin utilizarea liberului arbitru. Cred că ar fi mai realist să admitem că aceşti turişti care urcă pe muntele de informaţii extragenice ale omenirii, copiii noştri, au nevoie de nişte ghizi experimentaţi care să-i conducă în siguranţă prin labirintul vertical al cunoaşterii, să le scurteze timpul ascensiunii, să-i lase să admire peisajele fascinante ale măreţiei cunoaşterii, să-i înveţe tehnici de alpinism la treceri care par imposibile în abruptul necunoscutului.
            Atunci când copiii noştri vor ajunge mai sus decât noi, clipele lor unice de fericire vor fi şi măsura împlinirii menirii noastre de „învăţători”. Dacă logica viului este supravieţuirea, logica existenţei umanităţii este supravieţuirea conştiinţei umane. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu