luni, 2 ianuarie 2012

Conferinţa “Iubirea,ultima şansă” în premieră la Năvodari La Centrul Cultural Năvodari a avut loc pe 22 decembrie conferinţa “Iubirea,ultima şansă” organizată de stareţul Sf.Mănăstiri Casian, protos. Iustin Petre cu sprijinul Primăriei Năvodari şi având ca invitat special pe poetul şi eseistul Ilorian Păunoiu. Un moment solemn, deosebit, cu multă încărcătură emoţională. Folosind puterea exemplului - acesta a vorbit despre suferinţa proprie care îi marchează existenţa de la opt ani, distrofie musculară progresivă de tip Duchenne - a dovedit că, uneori, suferinţa este drumul spre bucurie şi iubire. Cu binecuvântarea părintelui stareţ al Mănăstirii Sfântului „Ioan Casian”, protosinghel Iustin Petre, Ilorian Păunoiu, întărit de durere, a răspuns întrebărilor pe temă creştină ale celor prezenţi, din rândurile cărora s-au remarcat tinerii. S-au rostit cuvinte frumoase, evocatoare, de prietenie pentru invitat, cel ce a impresionat auditoriul prin forţa cuvântului său, prin vocea-i catifelată, frumos timbrată. Conferinţa “Iubirea,ultima şansă” a fost prefaţată de comemorarea eroilor neamului căzuţi în 22 decembrie 1989 printr-un moment artistic susţinut de jurnalistul si prozatorul vâlcean Dumitru Negulescu şi un colaj de colinde tradiţionale susţinut de corul de copii “Armonia” al Centrului Cultural Năvodari. În finalul întâlnirii, invitatul special al serii a delectat auditoriul cu un recital de poezie şi colinde vestind Naşterea Domnului. Reuniunea a fost onorată de prezenţa domnului Matei Nicolae, primarul oraşului Năvodari şi a întregului staff al cabinetului său, preotii Bretea Mihai şi Pătrascu Adrian şi redactorul şef al revistei Colţul Profesorului,,d-na prof. Diana Adam. Ilorian Păunoiu s-a născut 46 de ani în urmă (14 decembrie 1965), pe Valea Luncavăţului, la Meieni, comuna Popeşti. A avut o copilărie normală, ca al oricărui copil care este înconjurat de locuri frumoase. După absolvirea liceului, zborul i-a fost frânt de o suferinţă neiertătoare ce la ţintuit, până în zilele noastre într-un scaun cu rotile, “o experienţă pe care nu am dorit-o, pe care ne-a fost, care ţine de destinul fiecăruia” (după cum mărturisea în “Scrisori către aproapele. Introducere în agapologie”). Debutează în literatură cu versuri, în “Vâlcea literară” (1986), revistă a Societăţii Literare “Anton Pann”. Au urmat apariţiile sale în presa scrisă de specialitate (”Tribuna” Cluj, “Luceafărul” Bucureşti), la posturile de radio şi televiziune. Devine membru fondator al Societăţii Culturale “Anton Pann”. Cu optimismul şi energia sa deosebită este un remarcabil animator cultural. Înfiinţează Cenaclul literar pentru tineret “Lumină lină” (Râmnicu-Vâlcea) şi Cenaclul “Lumina” (Popeşti). În acelaşi timp desfăşoară o prestigioasă activitate editorială, publicând mai multe cărţi de poezie şi proză, devenind astăzi un nume cunoscut şi apreciat în literatura contemporană: “Strigarea numelui” (1998), “Jocul secundei” (1999), “Scrisori către aproapele. Introducere în agapologie” - eseuri (2000), “Simfonia pentru spadă şi crin” (2005), “Cântarea cântărilor” (2008) - transpunerea în versuri a celebrului text biblic. De-a lungul timpului, pentru prestigioasa-i activitate, primeşte mai multe premii - Premiul Societăţii literare “Anton Pann” - la Festivalul şi Concursul de poezie “Nicolae Bălcescu”, Premiul Inspectoratului pentru Cultură Vâlcea (1998) pentru cartea de debut “Strigarea numelui” (1998) etc. În prezent este realizatorul unei emisiuni culturale la televiziunea Vâlcea TV.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu