duminică, 24 iulie 2011

Cum l-am cunoscut pe Adrian Păunescu-IN MEMORIAM




Cum l-am cunoscut pe Adrian Păunescu
de George Serban pentru nr 4 al revistei COLTUL PROFESORULUI

Când am auzit că s-a stins din viaţă, ceva parcă s-a rupt din mine. Nu-mi venea să cred. Adrian să moară?...Imposibil!...Inima a început să-mi bată cu putere şi câteva lacrimi mi s-au prelins uşor pe obraz. De ce Doamne tocmai el?...Gândul mi-a zburat la vara anului 2009 când l-am văzut pentru prima dată ,,în carne şi oase”, la ,,Târgul Estival de Carte” de la Mangalia. Nu am lipsit o zi de la acestă manifestare culturală. Am filmat şi fotografiat toate activităţile. Ca novice în ale scrisului voiam să cunosc oamenii noştrii de litere, să intru în legătură cu ei, să le dau să-mi citească primul meu copil ,,Secvenţe”, să le cunosc părerea. Îl aşteptam cu respiraţia aproape întreruptă pe marele nostru poet Adrian Păunescu. Era o după-amiază de vară plăcută.Vântul destul de tare se repezea mai abitir decât vorbitorii, provocând zgomote deranjante, câteodată, în microfoanele instalate în Parcul Centrului Militar Mangalia, gazda acestui prestigios eveniment.



Iată că apare Maestrul. Era insoţit de iniţiatorul acestui târg de carte domnul Todor Gheorghe. Se mişca greoi. Îi auzeam respiraţia rară. Dacă îl priveai atent îţi dădeai seama că este suferind. Apropiindu-se de masa vorbitorilor l-am auzit:
- Hai să ne aşezăm!... Uşor, împreună cu domnul Todor, au luat loc pe scaune. Eram atât de aproape de el. Îi simţeam respiraţia. Uite că mi s-a realizat visul. Când a început să vorbească am uitat de aparatul de filmat. Eram numai
ochi şi urechi. Audienţa era mare. Nu se auzea decât vocea profundă a marelui
-2-

dispărut şi vuietul vântului care parcă îl diza.
După ce şi-a terminat pledoaria, marea majoritate a publicului în mână cu cartea pe care a lansat-o cu acest prilej, ,, Libertatea de unică folosinţă” a format o coadă ordonată la masa unde stătea Maestrul. La fiecare persoană după ce o întreba cum o cheamă ca să-i scrie numele pe carte, găsea şi câteva cuvinte fru-




moase la adresa acesteia. Se înnoptase. Luminile parcului erau aprinse făcând să crească farmecul acestei întâniri deosebite. Aşteptam cu nerăbdare să se termine cu autografele. Mi-am luat romanul şi încă o carte de medicină popularizată ,,Argila de Limanu” de fapt, primul meu copil.
- Maestre, mă scuzaţi că îndrăznesc, la bătrâneţe m-am apucat de scris. Ştiu că timpul vă este foarte preţios, dar poate printre picături răsfoiţi puţin romanul meu. Tare aş dori să cunosc părerea dumneavostră. Mă întreb de multe ori dacă merită să continui cu scrisul.
- Cu plăcere!... A luat cărţile. Le-a aşezat uşor pe masă una lângă alta şi ochii i s-au oprit pe ,,Argila de Limanu”.
- Este o descoperire de-a mea, am triplă hernie de disc şi datorită ei am scăpat de cuţit iar acum sunt un om normal, lipsit de teribilele dureri de coloană
şi bucuros că pot duce o viaţă normală.
-3-

- Interesant!... şi luând cartea cu argila în mâna stângă, cu arătătorul de la cea dreaptă indicând bulgărele de argilă de pe coperta cărţii a ridicat ochii spre mine:
- Aşa arată această argilă, este o adevărată mană cerească, coperta e realizată de mine, de fapt eu îmi tehnoredactez cărţile, inclusiv romanul. Copilul de pe coperta romanului sunt eu la vârsta de trei ani.
- Să ştii că îmi place ce aud de la dumneavoastră, uimitor, poate o să mai stăm de vorbă.
- Numărul de mobil şi adresa de mail sunt la sfârşitul cărţii cu argila i-am răspuns eu.
A deschis cartea cu argila la final şi observând adresa şi numărul de telefon îmi spuse:
- Perfect, am să citesc întâi cărţulia asta, se pare că e interesantă.
- Scuze că îndrăznesc, v-am văzut mergând, trebuie să mai daţi din greutate jos. Sunt convins că aveţi dureri la mers, argila mea vi le poate diminua, de fapt în cărticică am explicat şi modul de tratament. Am o mare rugăminte, nu se ştie când vă mai întâlnesc, doresc să facem o fotografie împreună, nu ştiu dacă o să mai am o astfel de ocazie.
- Cu plăcere!... mi-a spus zâmbind, strângându-mi mâna.





-4-

Am pus mâna pe spatele lui. Doamne îmi venea să-l mângâi şi să-l sărut pe ,,Zeul” în viaţă al poeziei româneşti. Ne-am luat rămas bun. Domnul Todor l-a însoţit până la ieşirea din parc. Mergea greoi oprindu-se de câteva ori până la ieşire. Cu toate că era suferind a venit în mijlocul oamenilor să le vorbească, să le alinte durerile sufleteşti. Ea un OM în adevăratul înţeles al cuvântului.
A doua zi dimineaţă am trecut pe la Cercul Militar să văd care mai este programul căci pe parcursul târgului mai interveneau si modificări. Ar fi păcat să nu spun că la amenajarea acestui parc Marina Militară a avut un mare rol. Şeful Cercului Militar cdr(r) Comloşanu Gabriel s-a remarcat prin activitatea dusă în această perioadă.
Când am intrat în parc domnul Todor a venit spre mine.
- George, vezi că Maestrul Păunescu vrea să vă întâlniţi şi te roagă dacă poţi să te duci la Hotelul ,,Paradiso” după ora 14.00.
- Cu mare bucurie , se poate să nu mă duc!...
Ca să-i fac o surpriză am luat cu mine şi câteva kilograme din argila miraculoasă şi o cărticică tehnoretactată de mine a nepoatei mele Ramona, o femeie în toată firea cu un telent deosebit în ale scrisului.
La 14.30 eram în holul Hotelului ,,Paradiso”, noi localnicii îi spunem ,,Siemens”. M-am îndreptat spre recepţie.
- Sunt aşteptat de domnul Adrian Păunescu, ştiţi cumva unde pot să-l găsesc?
- Da, când a intrat în hotel mi-a spus că dacă îl caută un domn să fie anunţat. Acum serveşte prânzul.
- Lăsati atunci să-l servească liniştit eu m-ai pot aştepta!
Recepţionera a ridicat receptorul telefonului şi uitându-se către mine a spus:
- Vezi că-l caută cineva pe Maestrul Păunescu!
- V-am spus să nu-l deranjaţi, nu mă grăbesc!
- Dânsul m-a rugat să-l anunţ.
M-am aşezat într-un fotoliu din recepţie. Nu a trecut multă vreme şi un domn a apărut îndreptându-se spre recepţioneră. Au discutat ceva şi domnul s-a îndreptat spre mine.
- Pentru domnul Adrian Păunescu?
- Da!... am răspuns ridicându-mă repede.
Mi-am pus după umăr ,,taşca” mea, o geantă mai măricică, în care îmi ţineam nelipsitul meu aparat Panasonic- Lumix, cărticica nepoatei şi alte lucruri de trebuinţă. Cu mâna stângă am ridicat sacoşa cu argilă şi l-am urmat pe domnul care deja o luase înaintea mea pentru a-mi arăta drumul spre ,,LUMINĂ”.
Maestrul stătea la masă împreunaă cu familia sa şi alţi căţiva domni. Când m-a văzut mi-a întins mâna şi m-a invitat să iau loc la masă. Stăteam chiar
-5-

în faţa lui. Eram foarte emoţionat. L-am văzut odată când Cenaclul ,,Flacăra” s-a ţinut la Mangalia, dar să stau la aceeaşi masă era pentru mine o mare onoare.
- Am citit argila pe nerăsuflate, foarte interesant!...
- V-am adus şi o mostră!... şi i-am ridicat sacoşa din plastic.
- Formidabil, chiar voiam să te rog dacă poţi să-mi aduci şi mie puţin s-o încerc poate cine ştie!...
Emoţia mi-a trecut ca prin minune. Nu-mi venea să cred. Parcă ne cunoşteam de o veşnicie. Credeţi-mă am un dar de a simţi din prima caracterul omului cu care stau de vorbă, rareori m-am înşelat. Tata a avut un frate călugăr care a murit la muntele Athos din Grecia, i se spunea ,,Prorocul”. Cine ştie poate îl moştenesc.
- Gând la gând cu bucurie, Maestre, dar să ştiţi un lucru, argila asta este precum femeia: dacă nu te ţi de ea nu prea realizezi mare lucru. Trebuie urmat tratamentul până simţi că ai devenit sănătos.
- Bună chestia cu femeia!... şi a început să râdă.
La masă se afla şi un doctor naturist din Republica Moldova care a fost foarte interesat de argila mea.
- Să ştiţi de mulţi ani mă lupt cu Sanatoriul Balnear din oraş să introducă în baza de tratament această argilă dar sunt foarte reticenţi. Uitaţi-vă la mine cum arăt. În urmă cu câţiva ani umblam în cârje, acum nu mai simt durerile herniei de disc. La Spitalul Baltazar renumitul doctor Ecsercian a vrut să mă opereze. L-am rugat să mă păsuiască o lună de zile. Nu a m-ai fost nevoie de operaţie, argila m-a scăpat.
- Notează problema cu balnearul!... se adresă Maestrul unui domn care avea în faţă un carneţel în care deja făcea adnotări.
Discuţiile noastre s-au extins asupra argilei, Adrian Păunescu dorind cât mai multe amănunte despre ea.
La un moment dat am scos din ,,taşcă” ,,Luminile şi umberele unui suflet”cărticica nepoatei mele pe care pe care i-am dat-o. S-a uitat atent la copertă, a răsfoit-o puţin şi m-a întrebat:
- Editură de casă, adică...
- Maestre e tehnoredactată de mine şi realizată la imprimantă, inclusiv coperta pe care am realizat-o prin diferite mixări la photoshop.
- Uite domnule ce oameni avem aici la Mangalia, frumos, foarte frumos, şi ce doreşti cu cărticica asta?...
- Ramona, e nepoata mea. Nu e tânăra deloc, are 40 de ani. Am descoperit că are un talent nativ în a scrie. Vă rog dacă aveţi timp să o citiţi. Vreau să o ajut căci datorită ei m-am apucat de tehnoredactare şi chiar de scris. Ea nu e convinsă că are un deosebit talent de scriitoare. Un cuvânt de-al dumneavoastră iar da imboldul să se apuce serios de treabă. Fac parte din ,Clubul Artelor
,,Solteris” prezidat de scriitoarea Emilia Dabu care nu m-a lăsat până nu am ter-
-6-

minat romanul ,,Secvenţe”.
- Minunat ce îmi spuneţi!...Am să citesc şi cărţulia şi romanul. O să ţinem
legătura !
Mi-a dat numărul de mobil mulţumindu-mi pentru argilă.
- Dacă o să am nevoie de argilă am să vă contactez . Numerele de telefon din carte sunt bune sper?
- Se poate Maestere, suntem firmă serioasă!...
Am început să râdem şi cei de la masă de asemenea care erau atenţi la discutţiile purtate de noi
- Am o mare rugăminte, doresc să imortalizăm momentul, cine ştie când ne vom mai întâlni?
- Se poate, cu plăcere!...
M-am dus în dreapta Maestrului, l-am îmbrăţişat strângândul tare după ce am pregătit aparatul de fotografiat pe care i l-am dat doctorului naturist să ne fotografieze.


- Era să uit, doresc să-ţi dau cu dedicaţie cartea lansată la Mangalia. Mi-a părut bine de cunoştinţă, dacă nu vă supăraţi câţi ani aveţi?...
- 71 Maestre!...

-7-

- Oho!... Ce preocupări frumoase la o asemenea vârstă, felicitări. Mangalia chiar are oameni deosebiţi.
- Păcat că nu aveţi timp să treceţi pe la Clubul Artelor ,,Solteris”, este un club unde ne-am adunat toţi iubitorii de cultură şi de frumos: poeţi, prozatori, pictori sub conducerea doamnei scriitoare Emilia Dabu.
- Cunosc problema, poate o să trec când va fi viitorul tărg, acum trebuie să-mi îngrijesc sănătatea.
Mi-a înmânat cartea după ce a scris ceva pe prima pagină. Muream de curiozitate.



Înainte să vă arăt ce dedicaţia uitaţi-vă atenţi la partea din spate a coperţii. Atunci mă gândeam că reprezintă subconştientul Maestrului care îl îndrumă prin viaţa asta atât de dură. Acum pot spune că a fost o prevestire care arată cum spiritul marelui poet supărat după ce i-au curs două lacrimi a spus:

Doamne, nu cumva moartea să mi-o muţi
Într-un cortegiu de surdo- muţi.

Versuri din poezia ,, Moartea dinainte de cuvinte” din această carte. De fapt foarte multe dintre poeziile sale prevestesc hâda moarte. Citind cartea chiar mă întrebam de ce a scris multe poezii prevestitoare de doliu. Numai Adrian Păunescu poate să ştie.
- Maestre, îmi permiteţi să citesc dedicaţia?...
- Păi de ce am scris-o, normal, chiar vă rog!
-8-

Am deschis cu mâinile tremurânde coperta şi am citit:
,,August 2009 – D-lui George Şerban, pentru deschiderea sa către cunoaştere, omagiu frăţesc. – Adrian Păunescu”




Din păcate aceasta a fost ultima mea întâlnire cu Maestrul. L-am sunat de multe ori la telefon să văd cum se mai simte dar nu am primit răspuns. Când am aflat că se află internat în spital am tot sperat să se facă bine dar acesta a fost sfârşitul. Dumnezeu să-l odihnească!...

Membrul al Clubului Artelor ,,Solteris”
George Şerban

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu