sâmbătă, 30 iulie 2011

Scoala de vara






in perioada 27-29 iulie a avut loc la Scoala cu cls.I-VIII "Grigore Moisil" din Navodari, Scoala de vara din cadrul proiectului european V.I.S.E.,beneficiar I.S.J Constanta
Formatori;Diana Adam, Brandus Margareta si Popa Tudorita

duminică, 24 iulie 2011

Cum l-am cunoscut pe Adrian Păunescu-IN MEMORIAM




Cum l-am cunoscut pe Adrian Păunescu
de George Serban pentru nr 4 al revistei COLTUL PROFESORULUI

Când am auzit că s-a stins din viaţă, ceva parcă s-a rupt din mine. Nu-mi venea să cred. Adrian să moară?...Imposibil!...Inima a început să-mi bată cu putere şi câteva lacrimi mi s-au prelins uşor pe obraz. De ce Doamne tocmai el?...Gândul mi-a zburat la vara anului 2009 când l-am văzut pentru prima dată ,,în carne şi oase”, la ,,Târgul Estival de Carte” de la Mangalia. Nu am lipsit o zi de la acestă manifestare culturală. Am filmat şi fotografiat toate activităţile. Ca novice în ale scrisului voiam să cunosc oamenii noştrii de litere, să intru în legătură cu ei, să le dau să-mi citească primul meu copil ,,Secvenţe”, să le cunosc părerea. Îl aşteptam cu respiraţia aproape întreruptă pe marele nostru poet Adrian Păunescu. Era o după-amiază de vară plăcută.Vântul destul de tare se repezea mai abitir decât vorbitorii, provocând zgomote deranjante, câteodată, în microfoanele instalate în Parcul Centrului Militar Mangalia, gazda acestui prestigios eveniment.



Iată că apare Maestrul. Era insoţit de iniţiatorul acestui târg de carte domnul Todor Gheorghe. Se mişca greoi. Îi auzeam respiraţia rară. Dacă îl priveai atent îţi dădeai seama că este suferind. Apropiindu-se de masa vorbitorilor l-am auzit:
- Hai să ne aşezăm!... Uşor, împreună cu domnul Todor, au luat loc pe scaune. Eram atât de aproape de el. Îi simţeam respiraţia. Uite că mi s-a realizat visul. Când a început să vorbească am uitat de aparatul de filmat. Eram numai
ochi şi urechi. Audienţa era mare. Nu se auzea decât vocea profundă a marelui
-2-

dispărut şi vuietul vântului care parcă îl diza.
După ce şi-a terminat pledoaria, marea majoritate a publicului în mână cu cartea pe care a lansat-o cu acest prilej, ,, Libertatea de unică folosinţă” a format o coadă ordonată la masa unde stătea Maestrul. La fiecare persoană după ce o întreba cum o cheamă ca să-i scrie numele pe carte, găsea şi câteva cuvinte fru-




moase la adresa acesteia. Se înnoptase. Luminile parcului erau aprinse făcând să crească farmecul acestei întâniri deosebite. Aşteptam cu nerăbdare să se termine cu autografele. Mi-am luat romanul şi încă o carte de medicină popularizată ,,Argila de Limanu” de fapt, primul meu copil.
- Maestre, mă scuzaţi că îndrăznesc, la bătrâneţe m-am apucat de scris. Ştiu că timpul vă este foarte preţios, dar poate printre picături răsfoiţi puţin romanul meu. Tare aş dori să cunosc părerea dumneavostră. Mă întreb de multe ori dacă merită să continui cu scrisul.
- Cu plăcere!... A luat cărţile. Le-a aşezat uşor pe masă una lângă alta şi ochii i s-au oprit pe ,,Argila de Limanu”.
- Este o descoperire de-a mea, am triplă hernie de disc şi datorită ei am scăpat de cuţit iar acum sunt un om normal, lipsit de teribilele dureri de coloană
şi bucuros că pot duce o viaţă normală.
-3-

- Interesant!... şi luând cartea cu argila în mâna stângă, cu arătătorul de la cea dreaptă indicând bulgărele de argilă de pe coperta cărţii a ridicat ochii spre mine:
- Aşa arată această argilă, este o adevărată mană cerească, coperta e realizată de mine, de fapt eu îmi tehnoredactez cărţile, inclusiv romanul. Copilul de pe coperta romanului sunt eu la vârsta de trei ani.
- Să ştii că îmi place ce aud de la dumneavoastră, uimitor, poate o să mai stăm de vorbă.
- Numărul de mobil şi adresa de mail sunt la sfârşitul cărţii cu argila i-am răspuns eu.
A deschis cartea cu argila la final şi observând adresa şi numărul de telefon îmi spuse:
- Perfect, am să citesc întâi cărţulia asta, se pare că e interesantă.
- Scuze că îndrăznesc, v-am văzut mergând, trebuie să mai daţi din greutate jos. Sunt convins că aveţi dureri la mers, argila mea vi le poate diminua, de fapt în cărticică am explicat şi modul de tratament. Am o mare rugăminte, nu se ştie când vă mai întâlnesc, doresc să facem o fotografie împreună, nu ştiu dacă o să mai am o astfel de ocazie.
- Cu plăcere!... mi-a spus zâmbind, strângându-mi mâna.





-4-

Am pus mâna pe spatele lui. Doamne îmi venea să-l mângâi şi să-l sărut pe ,,Zeul” în viaţă al poeziei româneşti. Ne-am luat rămas bun. Domnul Todor l-a însoţit până la ieşirea din parc. Mergea greoi oprindu-se de câteva ori până la ieşire. Cu toate că era suferind a venit în mijlocul oamenilor să le vorbească, să le alinte durerile sufleteşti. Ea un OM în adevăratul înţeles al cuvântului.
A doua zi dimineaţă am trecut pe la Cercul Militar să văd care mai este programul căci pe parcursul târgului mai interveneau si modificări. Ar fi păcat să nu spun că la amenajarea acestui parc Marina Militară a avut un mare rol. Şeful Cercului Militar cdr(r) Comloşanu Gabriel s-a remarcat prin activitatea dusă în această perioadă.
Când am intrat în parc domnul Todor a venit spre mine.
- George, vezi că Maestrul Păunescu vrea să vă întâlniţi şi te roagă dacă poţi să te duci la Hotelul ,,Paradiso” după ora 14.00.
- Cu mare bucurie , se poate să nu mă duc!...
Ca să-i fac o surpriză am luat cu mine şi câteva kilograme din argila miraculoasă şi o cărticică tehnoretactată de mine a nepoatei mele Ramona, o femeie în toată firea cu un telent deosebit în ale scrisului.
La 14.30 eram în holul Hotelului ,,Paradiso”, noi localnicii îi spunem ,,Siemens”. M-am îndreptat spre recepţie.
- Sunt aşteptat de domnul Adrian Păunescu, ştiţi cumva unde pot să-l găsesc?
- Da, când a intrat în hotel mi-a spus că dacă îl caută un domn să fie anunţat. Acum serveşte prânzul.
- Lăsati atunci să-l servească liniştit eu m-ai pot aştepta!
Recepţionera a ridicat receptorul telefonului şi uitându-se către mine a spus:
- Vezi că-l caută cineva pe Maestrul Păunescu!
- V-am spus să nu-l deranjaţi, nu mă grăbesc!
- Dânsul m-a rugat să-l anunţ.
M-am aşezat într-un fotoliu din recepţie. Nu a trecut multă vreme şi un domn a apărut îndreptându-se spre recepţioneră. Au discutat ceva şi domnul s-a îndreptat spre mine.
- Pentru domnul Adrian Păunescu?
- Da!... am răspuns ridicându-mă repede.
Mi-am pus după umăr ,,taşca” mea, o geantă mai măricică, în care îmi ţineam nelipsitul meu aparat Panasonic- Lumix, cărticica nepoatei şi alte lucruri de trebuinţă. Cu mâna stângă am ridicat sacoşa cu argilă şi l-am urmat pe domnul care deja o luase înaintea mea pentru a-mi arăta drumul spre ,,LUMINĂ”.
Maestrul stătea la masă împreunaă cu familia sa şi alţi căţiva domni. Când m-a văzut mi-a întins mâna şi m-a invitat să iau loc la masă. Stăteam chiar
-5-

în faţa lui. Eram foarte emoţionat. L-am văzut odată când Cenaclul ,,Flacăra” s-a ţinut la Mangalia, dar să stau la aceeaşi masă era pentru mine o mare onoare.
- Am citit argila pe nerăsuflate, foarte interesant!...
- V-am adus şi o mostră!... şi i-am ridicat sacoşa din plastic.
- Formidabil, chiar voiam să te rog dacă poţi să-mi aduci şi mie puţin s-o încerc poate cine ştie!...
Emoţia mi-a trecut ca prin minune. Nu-mi venea să cred. Parcă ne cunoşteam de o veşnicie. Credeţi-mă am un dar de a simţi din prima caracterul omului cu care stau de vorbă, rareori m-am înşelat. Tata a avut un frate călugăr care a murit la muntele Athos din Grecia, i se spunea ,,Prorocul”. Cine ştie poate îl moştenesc.
- Gând la gând cu bucurie, Maestre, dar să ştiţi un lucru, argila asta este precum femeia: dacă nu te ţi de ea nu prea realizezi mare lucru. Trebuie urmat tratamentul până simţi că ai devenit sănătos.
- Bună chestia cu femeia!... şi a început să râdă.
La masă se afla şi un doctor naturist din Republica Moldova care a fost foarte interesat de argila mea.
- Să ştiţi de mulţi ani mă lupt cu Sanatoriul Balnear din oraş să introducă în baza de tratament această argilă dar sunt foarte reticenţi. Uitaţi-vă la mine cum arăt. În urmă cu câţiva ani umblam în cârje, acum nu mai simt durerile herniei de disc. La Spitalul Baltazar renumitul doctor Ecsercian a vrut să mă opereze. L-am rugat să mă păsuiască o lună de zile. Nu a m-ai fost nevoie de operaţie, argila m-a scăpat.
- Notează problema cu balnearul!... se adresă Maestrul unui domn care avea în faţă un carneţel în care deja făcea adnotări.
Discuţiile noastre s-au extins asupra argilei, Adrian Păunescu dorind cât mai multe amănunte despre ea.
La un moment dat am scos din ,,taşcă” ,,Luminile şi umberele unui suflet”cărticica nepoatei mele pe care pe care i-am dat-o. S-a uitat atent la copertă, a răsfoit-o puţin şi m-a întrebat:
- Editură de casă, adică...
- Maestre e tehnoredactată de mine şi realizată la imprimantă, inclusiv coperta pe care am realizat-o prin diferite mixări la photoshop.
- Uite domnule ce oameni avem aici la Mangalia, frumos, foarte frumos, şi ce doreşti cu cărticica asta?...
- Ramona, e nepoata mea. Nu e tânăra deloc, are 40 de ani. Am descoperit că are un talent nativ în a scrie. Vă rog dacă aveţi timp să o citiţi. Vreau să o ajut căci datorită ei m-am apucat de tehnoredactare şi chiar de scris. Ea nu e convinsă că are un deosebit talent de scriitoare. Un cuvânt de-al dumneavoastră iar da imboldul să se apuce serios de treabă. Fac parte din ,Clubul Artelor
,,Solteris” prezidat de scriitoarea Emilia Dabu care nu m-a lăsat până nu am ter-
-6-

minat romanul ,,Secvenţe”.
- Minunat ce îmi spuneţi!...Am să citesc şi cărţulia şi romanul. O să ţinem
legătura !
Mi-a dat numărul de mobil mulţumindu-mi pentru argilă.
- Dacă o să am nevoie de argilă am să vă contactez . Numerele de telefon din carte sunt bune sper?
- Se poate Maestere, suntem firmă serioasă!...
Am început să râdem şi cei de la masă de asemenea care erau atenţi la discutţiile purtate de noi
- Am o mare rugăminte, doresc să imortalizăm momentul, cine ştie când ne vom mai întâlni?
- Se poate, cu plăcere!...
M-am dus în dreapta Maestrului, l-am îmbrăţişat strângândul tare după ce am pregătit aparatul de fotografiat pe care i l-am dat doctorului naturist să ne fotografieze.


- Era să uit, doresc să-ţi dau cu dedicaţie cartea lansată la Mangalia. Mi-a părut bine de cunoştinţă, dacă nu vă supăraţi câţi ani aveţi?...
- 71 Maestre!...

-7-

- Oho!... Ce preocupări frumoase la o asemenea vârstă, felicitări. Mangalia chiar are oameni deosebiţi.
- Păcat că nu aveţi timp să treceţi pe la Clubul Artelor ,,Solteris”, este un club unde ne-am adunat toţi iubitorii de cultură şi de frumos: poeţi, prozatori, pictori sub conducerea doamnei scriitoare Emilia Dabu.
- Cunosc problema, poate o să trec când va fi viitorul tărg, acum trebuie să-mi îngrijesc sănătatea.
Mi-a înmânat cartea după ce a scris ceva pe prima pagină. Muream de curiozitate.



Înainte să vă arăt ce dedicaţia uitaţi-vă atenţi la partea din spate a coperţii. Atunci mă gândeam că reprezintă subconştientul Maestrului care îl îndrumă prin viaţa asta atât de dură. Acum pot spune că a fost o prevestire care arată cum spiritul marelui poet supărat după ce i-au curs două lacrimi a spus:

Doamne, nu cumva moartea să mi-o muţi
Într-un cortegiu de surdo- muţi.

Versuri din poezia ,, Moartea dinainte de cuvinte” din această carte. De fapt foarte multe dintre poeziile sale prevestesc hâda moarte. Citind cartea chiar mă întrebam de ce a scris multe poezii prevestitoare de doliu. Numai Adrian Păunescu poate să ştie.
- Maestre, îmi permiteţi să citesc dedicaţia?...
- Păi de ce am scris-o, normal, chiar vă rog!
-8-

Am deschis cu mâinile tremurânde coperta şi am citit:
,,August 2009 – D-lui George Şerban, pentru deschiderea sa către cunoaştere, omagiu frăţesc. – Adrian Păunescu”




Din păcate aceasta a fost ultima mea întâlnire cu Maestrul. L-am sunat de multe ori la telefon să văd cum se mai simte dar nu am primit răspuns. Când am aflat că se află internat în spital am tot sperat să se facă bine dar acesta a fost sfârşitul. Dumnezeu să-l odihnească!...

Membrul al Clubului Artelor ,,Solteris”
George Şerban

marți, 19 iulie 2011

A murit părintele Arsenie Papacioc


marți, 19 iulie 2011


Astazi, părintele Arsenie Papacioc s-a mutat la cele veşnice. Marele şi iubitul duhovnic ar fi împlinit peste o lună97 de ani. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ţină în ceata drepţilor Săi!
Mai jos am preluat o parte dintr-un articol din revista ROST
Trecerea prin veac a părintelui Arsenie Papacioc

"Anghel Papacioc s-a născut pe 13 august 1914, în comuna Misleanu, judeţul Ialomiţa. Tatăl său era agent sanitar şi poseda, conform notelor Securităţii, atente la asemenea detalii, 12 hectare de pământ arabil. După ce în 1932 a absolvit şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti, tânărul Papacioc devine membru al Mişcării Legionare, activând într-un cuib din oraşul Slobozia. În decembrie 1933, revenea în Bucureşti pentru a participa la tabăra legionară de la Bucureştii Noi, unde se ridica "Casa Verde" – sediul central al mişcării. Harnic şi priceput, Anghel Papacioc se face remarcat de liderii legionari, încrederea lor fiind confirmată de hărnicia cu care tânărul ialomiţean participă şi la multe alte tabere de muncă. Prin urmare, legionarismul de tinereţe al părintelui Papacioc nu a fost un gest de oportunism sau pornit din ură de rasă, ci a fost influenţat de acea dimensiune pozitivă a mesajului legionar, care îi chema pe tineri să ridice cu sudoarea frunţii o Românie mai bună şi mai dreaptă. Hărnicia, spiritul organizatoric, jertfa pentru cauza comună, calităţi pe care le vom regăsi la părintele Papacioc exprimate într-o formă superioară în viaţa de monah îl vor propulsa în gradul de inspector legionar.

După satisfacerea serviciului militar, Anghel Papacioc pleacă la Braşov, unde se angajează la fabrica de armament "Malaxa", unde lucra, în calitate de maistru şef, fratele său, Radu. În decembrie 1938 este arestat şi internat în celebrul lagăr de la Miercurea Ciuc unde, conform mărturisirilor făcute la anchetă, îşi petrecea timpul rugându-se şi, fiind un sculptor priceput, confecţiona cruciuliţe, troiţe şi icoane. După eliberarea din lagăr, în aprilie 1940, se stabileşte în Zărneşti, unde lucrează ca secretar la un avocat.

Abdicarea regelui Carol al II-lea şi instaurarea regimului naţional-legionar l-a propulsat pe Anghel Papacioc în funcţia de şef al plasei Zărneşti, din octombrie 1940 devenind şi primar al comunei Zărneşti. Datorită funcţiei pe care a deţinut-o, el a fost printre principalii vizaţi de represiunile ordonate de Ion Antonescu, după rebeliunea din ianuarie 1941. A fost judecat, alături de mulţi alţi membri şi simpatizanţi ai Legiunii de către Tribunalul Militar Braşov şi condamnat la 6 ani de închisoare.

În luna august 1941, Papacioc face cerere să fie eliberat din închisoare, pentru a pleca pe front. Iniţial este eliberat şi repartizat unei unităţi militare dar, ulterior, se revine asupra deciziei. Temându-se că va intra din nou în închisoare, se hotărăşte, împreună cu alţi camarazi, să plece din ţară, trecând frontiera în Jugoslavia. În iunie 1942 este prins de patrulele germane şi predat grănicerilor români, care îl trimit la Braşov, unde este judecat de Tribunalul Militar pentru trecere frauduloasă a frontierei, fiind condamnat la şase ani de închisoare. Este încarcerat la Aiud, până în septembrie 1946, când se întoarce în satul natal, având însă în minte să lase cele lumeşti şi să devină monah.

Pentru aceasta, în ianuarie 1947, pleacă la mănăstirea Cozia unde stareţul Gherman Dineaţă îl primeşte ca "frate". Mărturisind în faţa duhovnicului cele făcute în viaţa lumească, tânărul "frate" lăsa în urmă toate deşertăciunile lumii şi îşi dedica întreaga viaţă lui Dumnezeu. Timp de un an şi jumătate, fratele Papacioc a îndeplinit diverse ascultări la mănăstirea Cozia (bucătar, paracliser), pentru ca mai apoi, dat fiind calităţile sale de organizator, să fie trimis să administreze pământul aparţinând mai multor mănăstiri, aflate în comuna Comanca - Caracal. La sfârşitul lunii august 1948, a fost trimis la schitul Cioclovina, care aparţinea de mănăstirea Tismana, unde a stat până în luna ianuarie 1949 când, la cerere, a plecat la mănăstirea Sihăstria, unde era stareţ arhimandritul Ilie Cleopa. Aici a stat până în luna septembrie 1949, când a fost trimis la mănăstirea Antim – Institutul Biblic, la atelierul de sculptură. A fost rânduit călugăr, sub numele de Arsenie şi a slujit aici până în iunie 1950, când a pleacat la mănăstirea Slatina, gândită de patriarhul Justinian ca o mare lavră a monahismului românesc. De aici este arestat în noaptea de 13 spre 14 iunie 1958, fiind trimis la Direcţia de Anchete penale a M.A.I. Bucureşti. În acelaşi timp mai fuseseră arestate un mare număr de personalităţi de primă mărime a spiritualităţii româneşti, care au fost supuse rapid unor interogatorii dure, deoarece Securitatea spera să afle în propriile mărturisiri ale acestora temeiurile pentru condamnare.

În momentul arestării părintelui Papacioc, Securitatea nu avea în portofoliul ei decât dosarele instrumentate împotriva acestuia de către regimul Antonescu şi nimic în plus. Or, el a fost arestat pentru nişte fapte pentru care fusese deja judecat şi îşi ispăşise pedeapsa. Numai în sistemul comunist erau posibile asemenea aberaţii, ca un om să fie arestat pentru o faptă pentru care deja plătise. Era obsesia bolnavă a pericolului legionar, a neîncrederii că fostul membru al Gărzii de Fier şi-ar fi schimbat între timp opţiunile şi, în acelaşi timp, a dorinţei de a da cât de cât consistenţă acestei fantasme.

În perioada iunie-iulie, părintele Arsenie este supus unor interogatorii intensive în care i se cere să-şi povestească întreaga activitate de natură politică. Cel interogat îşi recunoaşte fără şovăire activitatea politică din trecut, la modul onest şi neutru, fără a brava cu actele sale sau să caute justificări cu orice chip. Se poate vedea că, pentru părinte, este un timp de dinainte şi un timp după intrarea în mănăstire. Nu îşi ascunde trecutul, dar nici nu îl clamează. Pur şi simplu, dacă este întrebat răspunde. Anchetatorii îl vor descoase şi despre activitatea cu caracter politic depusă şi după intrarea în monahism, despre legăturile cu "Rugul Aprins", cu alţi reprezentanţi ai Bisericii. Răspunde scurt şi limpede că toată activitatea sa este de natură spirituală, neavând nici o legătură cu politica legionară. Arată răspicat, iar depoziţiile celorlalţi inculpaţi vin în sprijinul celor spuse de el, că el crede că organizaţia legionară a săvârşit în trecut o serie de crime şi atentate, lucru care nu este îngăduit de Biserică, încercarea Gărzii de Fier de a se folosi de Biserică în scop politic fiind considerată o mare greşeală. Acest lucru părintele Papacioc i l-a spus şi lui Constantin Dumitru, fost legionar, eliberat din închisoare în 1956, când acesta şi-a exprimat dorinţa să se călugărească. Acelaşi lucru l-a spus adesea foştilor legionari veniţi să-i ceară un sfat şi Daniil Sandu Tudor, care nu a fost nici membru, nici simpatizant al Legiunii. Pentru un creştin, aceste idei sunt perfect coerente şi credibile. Grila obtuză a Securităţii a transformat cu totul ideea în teoria camuflării legionarilor sub masca monahală, deoarece, ascunşi în mănăstiri, ei pot mai bine să acţioneze pentru răsturnarea regimului comunist. Oameni precum Arsenie Papacioc sau Daniil Sandu Tudor au rezistat tăvălugului comunist, dar la un nivel spiritual superior, pe care securiştii nu puteau sau nu voiau să-l înţeleagă.

Părintele Papacioc a stat dârz în faţa anchetatorilor dar alţii, supuşi unor presiuni infernale, nu au mai rezistat, mărturisind marile "crime" făcute, anume că, la o întâlnire privată s-a comentat, pornindu-se de la conferinţa de la Geneva, "în mod duşmănos" regimul comunist şi s-a vorbit despre necesitatea unei mai mari libertăţi de exprimare, iar, în unele ocazii, s-a făcut educaţie anticomunistă unor tineri.

Supus unor confruntări dureroase părintele Papacioc a recunoscut că s-a pronunţat, în unele ocazii în favoarea unei mai mari libertăţi de exprimare şi i-a îndemnat pe tinerii care-l căutau să intre la mănăstire şi să nu asculte îndemnurile ateiste ale regimului. Toate acestea nu au avut însă nici o legătură cu conspiraţia legionară căutată cu orice preţ de organele de Securitate. Neavând de ce să-l acuze, anchetatorii îl vor trimite în judecată pe părintele Papacioc pe baza aceloraşi acuzaţii pentru care mai fusese condamnat o dată! Judecat laolaltă cu ceilalţi membri ai lotului "Teodorescu Alex." părintele Arsenie este condamnat, prin sentinţa 125 din 8 noiembrie 1958, la 20 de ani de închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale. A trecut prin închisorile din Braşov, Aiud şi Jilava, fiind eliberat în 1964. De fapt, "eliberat" este numai un fel de-a spune, deoarece în sufletul său părintele Arsenie a fost şi este mereu un om liber, închisoarea fiind numai un alt loc unde l-a slujit pe Domnul.

Aici opresc "viaţa cea după trup" a părintelui Papacioc. Mai importantă însă, dar şi mai greu de scris, este viaţa lui cea îngerească, din care, oricine se apropie de el, simte că se împărtăşeşte."
de George Enache
Revista ROST,numărul 28, iunie 2005

vineri, 15 iulie 2011

SUNT TOT CEEA CE SUNT de Emilia Dabu pentru REVISTA COLTUL PROFESORULUI


SUNT TOT CEEA CE SUNT
de Emilia Dabu pentru REVISTA COLTUL PROFESORULUI

Ştiu, moartea există şi ea
Precum naşterea în fiecare
Vor unii să scriu despre ce-ar fi
Dacă într-o zi cu toţii vom pieri.
Unii au ales nostalgici să scrie
Despre partea întunecată a vieţii
Eu am ales partea ei de veşnicie
Şi marile ninsori, iubiri, amintiri şi nămeţii
Nămeţii tristeţilor milenare, ale durerilor reale
Ştiu, unii au ales să scrie doar despre latura
Durerilor viscerale...
Am îndrăznit iubirea pe nume s-o chem
Am lăsat altora în seamă cazanele Marelui Infern
Furia coşciugelor râvnind trupuri vii
Trădările asurzitoare blestemele apelor
Împărţiţi veşnic între cei disperaţi şi proprii copii
Unii au ales oceanul etern al supunerii
Al jertfirilor cu capetele având pământeştile nevoi
Eu cerul am ales şi totdeauna lumina din noi
Ştiu, unii au ales ţipetele, urletele, sfâşierile, banii
Corbii şi lupii şi îngropările şi marile zâzanii
Eu am ales izvoarele iubirii, oricâtă singurătate
De un veac le păzesc şi om viu am rămas
Dincolo de tot şi de toate
Unii au ales fericirea unui biet trup muritor, vorbitor
Eu am ales nemurirea celestă şi a mea şi a lor.
Doamnă Profesoară

de Ilorian Păunoiu pentru REVISTA COLTUL PROFESORULUI


În gândul tău rămân ale noastre voci,
Tu, Profesoară ce-mi descoperi ştiinţa,
De multe ori te-ntreb ce nu-nţeleg,
Şi-mi răscolesc miracole fiinţa.

Eu ştiu că eşti acolo şi-mi e bine !
Şi vin la şcoală să culeg idei,
Iar pomul cunoştinţei înfloreşte
Şi mă agăţ râzând de cifra 3.

Mă-nclin spre tine doamnă profesoară
Şi-ţi datorez profundul meu respect,
Voi repeta oricând a mia oară
Şi voi striga cât pot din al meu piept:

Rămâi acolo lângă tabla neagră!
Să-mi lămureşti tot ce nu-nţeleg.
Nu obosi, nu te opri o clipă,
Şi tot ce-i bun învaţă-mă s-aleg!