luni, 24 mai 2010

the Best of the Best


JEREMY HARMER LA CONSTANŢA

Miercuri, 19 mai 2010, Colegiul Pedagogic «Constantin Brătescu» din Jud. Constanţa a fost gazda memorabilului seminar „ Teaching the Receptive Skills ” al cărui lector a fost nimeni altul decât părintele metodicii limbii engleze, distinsul prof. Jeremy Harmer. Acest seminar a fost posibil datorită Fischer International.
Jeremy Harmer s-a aflat la Constanţa sub auspiciile Heinle ELT Days fiind sponsorizat de editura Heinle Cengage Learning, editură ce a publicat seria sa de manuale Just Right destinată elevilor de liceu.
Domnul Jeremy Harmer este un scriitor cu experienţă în metodologie, autorul excelentei cărţi ˝The Practice of English Language Teaching” şi redactor al seriei „How to...”, serie găzduită de ELT Forum. Cursurile sale sunt utilizate în peste 40 de ţări.
Funcţia actuală: autor de manuale, scriitor, trainer, prezentator de conferinţă şi lider seminar, membru al facultăţii pentru MATESOL la New School din New York, administrator al International House, Organizaţia Mondială (IHWO).
De menţionat faptul că prof.Jeremy Harmer va reveni în România în perioada de 3-5 septembrie 2010 la Conferinţa Fischer International ce va avea loc la Rin Grand Hotel. Cu acest prilej, nu numai că ne va oferi nişte sesiuni noi, dar seara va da un spectacol tip cenaclu (cântă şi recită) alături de partenerul său Steve Bingham. Cei doi au mai prezentat spectacole de acest gen pe scene celebre din UK.
Aşadar, dragi colegi nu lipsiţi de la acest eveniment!

Prof. Diana Adam
şi ELT Consultant, Mihaela Boian
mihaela.boian@fedu.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu