joi, 8 aprilie 2010

Poezii de primavara





George Dumitrescu
I - Muguri
Din ciclul "Sonete de primavara"


Asemenea cornitelor de iada,
Se îmbulzesc pe ram întâii muguri.
Cu lacrimi mari, ca boabele de struguri,
Butucul vitei plânge în ograda.

Miros de frunze arse, fum de ruguri
Si vrabiile gurese-n livada.
Pamântul abureste din zapada,
Cutreerat în carnea lui de pluguri.

O dulce ameteala te colinda
Si geana bate: fluture-n lumina.
Mustind de seva, pomii din gradina

Au prins golase ramuri sa-si întinda
Si-asteapta dimineata aprilina
În albe policandre sa-i aprinda.


Alexandru Vlahuta
Sonet - A revenit frumoasa primavara


A revenit frumoasa primavara;
Copacii parca-s ninsi de-atâta floare;
Dorinti copilaresti, renascatoare,
Fac inimile noastre sa tresara ....

Iubire e în razele de soare,
Si farmec în a codrului fanfara,
Si visuri dulci în linistea de sara:
În cer si pe pamânt e sarbatoare.

Ascult, privesc, respir cu lacomie,
Caci toata frumusetea asta-mi pare
Ca niciodata n-are sa mai fie!

Si-s fericit c-am fost o clipa-n stare
Sa simt, în marea lumii simfonie,
A gândurilor mele întrupare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu